Duminica, 16 decembrie 2007
Peisaj de iarna
Dupa o zi petrecuta exclusiv in casa, ies la plimbare in jurul orei 18:30. Cum ies pe usa blocului, ma intampina un peisaj extraordinar, care mi-a lipsit mult. Ninge! Si nu oricum, ci asa cum imi doream sa vad. O ninsoare linistita, care se aseaza incet-incet peste blocuri.
Dupa ce indepartez zapada de pe usa masinii, pornesc motorul. Astept sa se incalzeasca putin, apoi plec la plimbare. Alunec de cateva ori, dar reusesc sa imi mentin echilibrul. Imi continui drumul spre parc. Ma intampina baietii din cartier, care se dadeau pe un ghetus.
Ajung in zona Casei de Cultura (transformata in casa de magazine). Liniste. Doar cativa colindatori asteptau sa iasa altii dintr-un magazin, ca sa poata intra ei. Ciudat, cam putini copii afara, desi e prima ninsoare.
Ajung la fantana, unde pe copii puteai sa-i numeri pe degete. Mai mult adolescenti, dar nu cred ca s-ar fi putut forma 3 echipe de fotbal cu toti. Unii vorbesc la telefon, altii se dau pe un ghetus. Beculetele sclipesc in zapada.
Imi continui drumul spre parcul de la Catedrala. Este placerea mea de a umbla cand ninge. Cativa elevi ma saluta. Le raspund. Ei nu realizeaza ca au in jurul lor ceea ce mie mi-a lipsit timp de 2 ani: o ninsoare. Eu am fost plecat intr-o tara in care temperatura nu a scazut niciodata sub 5 grade. De Craciun, cand am venit, plouase, asa ca nu am vazut zapada decat la televizor in acest rastimp.
Ajung la parc. Cativa copaci par niste maini iesite din pamant, gata sa ii inhate pe trecatori. Mereu mi-au placut copacii iarna. Sunt foarte frumosi asa cum sunt impodobiti de natura. La clopotnita, un om fumeaza de zor si vorbeste la telefon. Fara sa vreau ascult injuraturile lui. Cica e democratie si ai voie sa fii vulgar in public. E si la moda: daca nu esti vulgar, cica esti prost si needucat. Nu esti de gasca.
Merg spre soseaua de centura. Zapada trosneste sub picioarele mele. Zaresc o singura urma de sanie. Oare oamenii din Slobozia nu stiu ca a sosit iarna? De ce nu isi scot copiii la zapada? Cand eram copil si venea prima ninsoare, orasul era plin de copii care se dadeau ori pe gheata, ori cu sania, ori se imbulgareau.
Zapada se ingroasa din ce in ce mai mult, semn ca pe acolo au trecut putini oameni. Niste tineri intr-o masina mai in varsta decat mine incearca niste manevre "cool", adica manevre de patinat pe gheata de pe sosea, blocand rotile de la masini. Ce smecheri si interesanti sunt! Imi doresc sa fiu in mijlocul lor, sa fiu si eu smecher si interesant. Ma simt mic si marginalizat...
Ajung la soseaua de centura. Pana aici mi-am propus sa merg. Peste dig, noaptea se intinde cat vezi cu ochii. Nu vreau sa ma aventurez mai departe. Ma uit la becul unui stalp, si vad ninsoarea venind asa lin si frumos!...
Ma intorc spre casa, pe acelasi traseu. Voi face doar o escala in plus in parcul de langa Primarie. Cateva pisici imi traverseaza calea, venind dinspre parc. Erau negre toate. E un mister pentru mine de ce pisicilor le place sa se joace in zapada.
Am ajuns din nou la fantana. Parca lipseste ceva... Da, oamenii de zapada! Nu vad nici unul! Imi doresc asa de mult sa zaresc unul... Trec pe langa mine niste elevi care ma saluta politicos, si alti cativa sunt prea ocupati cu cei pe care ii tin de mana ca sa ma poata baga pe mine (un necunoscut practic) in seama.
Trec si prin parcul de langa Primarie. E pustiu, nu e nimeni in el. Beculetele lumineaza pentru nimeni. Merg acasa, si pun acumulatorii de la aparatul foto la incarcat. Maine sper ca va fi ziua omului de zapada, vreau sa il fotografiez!
Dupa ce indepartez zapada de pe usa masinii, pornesc motorul. Astept sa se incalzeasca putin, apoi plec la plimbare. Alunec de cateva ori, dar reusesc sa imi mentin echilibrul. Imi continui drumul spre parc. Ma intampina baietii din cartier, care se dadeau pe un ghetus.
Ajung in zona Casei de Cultura (transformata in casa de magazine). Liniste. Doar cativa colindatori asteptau sa iasa altii dintr-un magazin, ca sa poata intra ei. Ciudat, cam putini copii afara, desi e prima ninsoare.
Ajung la fantana, unde pe copii puteai sa-i numeri pe degete. Mai mult adolescenti, dar nu cred ca s-ar fi putut forma 3 echipe de fotbal cu toti. Unii vorbesc la telefon, altii se dau pe un ghetus. Beculetele sclipesc in zapada.
Imi continui drumul spre parcul de la Catedrala. Este placerea mea de a umbla cand ninge. Cativa elevi ma saluta. Le raspund. Ei nu realizeaza ca au in jurul lor ceea ce mie mi-a lipsit timp de 2 ani: o ninsoare. Eu am fost plecat intr-o tara in care temperatura nu a scazut niciodata sub 5 grade. De Craciun, cand am venit, plouase, asa ca nu am vazut zapada decat la televizor in acest rastimp.
Ajung la parc. Cativa copaci par niste maini iesite din pamant, gata sa ii inhate pe trecatori. Mereu mi-au placut copacii iarna. Sunt foarte frumosi asa cum sunt impodobiti de natura. La clopotnita, un om fumeaza de zor si vorbeste la telefon. Fara sa vreau ascult injuraturile lui. Cica e democratie si ai voie sa fii vulgar in public. E si la moda: daca nu esti vulgar, cica esti prost si needucat. Nu esti de gasca.
Merg spre soseaua de centura. Zapada trosneste sub picioarele mele. Zaresc o singura urma de sanie. Oare oamenii din Slobozia nu stiu ca a sosit iarna? De ce nu isi scot copiii la zapada? Cand eram copil si venea prima ninsoare, orasul era plin de copii care se dadeau ori pe gheata, ori cu sania, ori se imbulgareau.
Zapada se ingroasa din ce in ce mai mult, semn ca pe acolo au trecut putini oameni. Niste tineri intr-o masina mai in varsta decat mine incearca niste manevre "cool", adica manevre de patinat pe gheata de pe sosea, blocand rotile de la masini. Ce smecheri si interesanti sunt! Imi doresc sa fiu in mijlocul lor, sa fiu si eu smecher si interesant. Ma simt mic si marginalizat...
Ajung la soseaua de centura. Pana aici mi-am propus sa merg. Peste dig, noaptea se intinde cat vezi cu ochii. Nu vreau sa ma aventurez mai departe. Ma uit la becul unui stalp, si vad ninsoarea venind asa lin si frumos!...
Ma intorc spre casa, pe acelasi traseu. Voi face doar o escala in plus in parcul de langa Primarie. Cateva pisici imi traverseaza calea, venind dinspre parc. Erau negre toate. E un mister pentru mine de ce pisicilor le place sa se joace in zapada.
Am ajuns din nou la fantana. Parca lipseste ceva... Da, oamenii de zapada! Nu vad nici unul! Imi doresc asa de mult sa zaresc unul... Trec pe langa mine niste elevi care ma saluta politicos, si alti cativa sunt prea ocupati cu cei pe care ii tin de mana ca sa ma poata baga pe mine (un necunoscut practic) in seama.
Trec si prin parcul de langa Primarie. E pustiu, nu e nimeni in el. Beculetele lumineaza pentru nimeni. Merg acasa, si pun acumulatorii de la aparatul foto la incarcat. Maine sper ca va fi ziua omului de zapada, vreau sa il fotografiez!
Un comentariu:
adevarat :(
Trimiteți un comentariu